Teodor CACIORA
- compozitor -
(n. 02.05.1949 Arad)

     Studiile muzicale le-a început la Şcoala de Muzică din Arad (violoncel) şi Şcoala Populară de Artă din Arad (contrabas), continuându-le la Conservatorul Iaşi (1967-1972 secţia pedagogică, 1971-1976 secţia compoziţie), cu Adrian Diaconu (teorie-solfegii, armonie), Vasile Spătărelu (contrapunct, compoziţie), George Pascu şi Mihai Cozmei (istoria muzicii), Ion Pavalache (dirijat coral), Ion Baciu (dirijat orchestră), Gheorghe Ciobanu (folclor) şi Steluţa Diamant-Dumea (pian).
     
     Profesor de muzică la Şcoala Generală din Perieni, judeţul Iaşi (1976-1978), profesor de pian la Şcoala Populară de Artă din Arad (din 1978). A susţinut prelegeri, conferinţe, concerte-lecţii.
     
     A fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor (1987).

     MUZICĂ VOCAL-SIMFONICĂ
     • Chipul drag al ţării (1984), poem pentru cor mixt şi orchestră, versuri de George Chirilă;
     • La poarta ţării (1984), poem-cantată pentru cor mixt şi orchestră, versuri de Vasile Man, primă audiţie, Arad, 15 septembrie 1986, corul şi orchestra Filarmonică, Nicolae Boboc.
     
     MUZICĂ SIMFONICĂ
     • Amintiri din copilărie (1975), poem simfonic, primă audiţie, Iaşi, 17 aprilie 1975, Orchestra Conservatorului, Corneliu Calistru;
     • Rezonanţe (1983), pentru orchestră, primă audiţie, Arad, 9 mai 1985, Filarmonică, Iulius Szarvady.
     
     MUZICĂ DE CAMERĂ
     • 3 Invenţiuni pentru pian (1973, revizuit 1980);
     • 4 Miniaturi pentru pian (1981);
     • Sonata pentru violoncel şi pian (1981);
     • Variaţiuni pentru fagot şi percuţie (1982).
     
     MUZICĂ CORALĂ
     • La mijloc de codru des (1974), pentru cor mixt, versuri de Mihai Eminescu;
     • Un om pentru o ţară (1974), pentru cor mixt şi pian/orchestră, versuri de Romulus Musteţiu, în „Coruri”, Bucureşti, 1981;
     • Dragostea de ţară (1977), pentru cor mixt, versuri de Florin Mihai Petrescu, în Ţara mea de idealuri, Iaşi, 1980;
     • Filă de istorie (1979), pentru bariton, cor mixt şi pian, versuri de Aurel Butnaru;
     • România (1979), pentru trei voci egale, versuri de Manuela Cârloanţă, în Ţara mea de idealuri, Iaşi, 1980; idem în Cântaţi cu noi, vol. II, Bucureşti, 1980;
     • Ţara (1979), pentru trei voci egale, versuri de Dimitrie Rachici, în Ţara mea de idealuri, Iaşi, 1980;
     • Imn patriei (1980), pentru bariton, cor mixt şi pian/orchestră, versuri de Dorin Bălănoiu;
     • Ei au luptat sub glorioase steaguri (1980), pentru cor bărbătesc pe 4 voci, versuri de Vlaicu Bârna, în Te apăr şi te cânt, patria mea, Bucureşti, 1982;
     • Ai apărut (1981), pentru cor mixt, versuri de Vasile Filip;
     • Partidului (1981), pentru cor mixt, versuri de George Ţărnea;
     • Sub stindardul marelui Partid (1982), pentru cor mixt şi pian, versuri de Nicuşor Constantinescu;
     • Cântec pentru pace (1982), pentru trei voci egale şi pian, versuri de Elena Dragoş;
     • Partidul (1983), pentru cor mixt şi pian, versuri de Vasile Man;
     • Chemare (1983), pentru soprană, cor pe trei voci egale şi pian/orchestră de Vasile Man, în „Coruri”, Bucureşti, 1983;
     • Izvoarele acestui vechi pământ (1983), pentru tenor, cor mixt şi pian, versuri de Vlaicu Bârna;
     • Cântec (1984), poem pentru cor mixt, versuri de Elena Roşca;
     • Pe-o vale, pe-o vale (1984), suita I pentru cor mixt, versuri populare;
     • Un cer de frumuseţe (1985), pentru trei voci egale şi pian/orchestră, versuri de Traian Oancea şi Ion Stoica;
     • Pentru pace (1985), pentru trei voci egale, pian şi chitară, versuri de Virgil Carianopol;
     • Noi te-nălţăm (1985). pentru soprană şi cor mixt, versuri de Dumitru Dumitrică;
     • Erou între eroii României (1986), pentru soprană, cor mixt şi pian/orchestră, versuri de Nicolae Dolângă;
     • La jubileu (1986), pentru cor mixt, pian şi chitară, versuri de Vasile Manghera;
     • Răsună ora-naltă peste ţară (1987), pentru cor bărbătesc la 4 voci, versuri de Nicolae Dolângă.
     
     MUZICĂ VOCALĂ
     • 3 Cântece pentru tenor şi pian (1984), pentru voce şi pian, versuri de Ioan Alexandru (cuprinde: Bucium, Izvorul, Mulţumire).
     
     MUZICĂ UŞOARĂ
     • Vârful cu dor (1983), pentru voce şi pian/orchestră, versuri de Enache Pascale;
     • Definitiva toamnă (1984), pentru grup vocal, pian şi chitară, versuri de George Ţărnea.



     Viorel COSMA, Muzicieni din România. Lexicon, vol.1, 1989

UCMR